Pentru mămici...

Pentru mămici…

Bucuria venirii pe lume a unui nou membru al familiei aduce cu ea oboseală, iubire și… multe responsabilități.
Ceea ce uită de obicei mămicile și chiar unii pediatri este că igiena orală a sugarului începe destul de timpuriu.
Încă din luna a patra sau a cincea de viață, mama poate începe să curețe gingiile bebelușului cu un tifon umezit, atât pentru a crea reflexul igienei orale, cât și pentru igiena orală propriu-zisă, necesare în pregătirea erupției primilor dinți pe arcadele dentare. Masajul gingival realizat cu această ocazie este și el de natură să aline disconfortul și agitația din perioada erupției dinților de lapte.
Odată cu apariția primilor dinți, această igienizare blândă, cu tifonul, devine și mai necesară, întotdeauna după biberon, nu înainte. Scopul este îndepărtarea resturilor alimentare ce se descompun și cariază în final dinții. Cariile de biberon, atât de inestetice și frecvente sunt uneori foarte dureroase pentru micuți. Ține doar de perseverența și conștiinciozitatea mamei ca acestea să nu apară.
Pastele de dinți, ce pot fi utilizate un pic mai târziu, după ce apar primii dinți, trebuie să fie și ele adecvate vârstei, să poată fi comestibile, deoarece la început vor fi înghițite frecvent, până li se va cunoaște destinația și rostul. Totul se învață, nu-i așa?
Neplăcerile care însoțesc erupția dinților de lapte pot fi tratate și chiar eliminate cu ajutorul unor geluri anestezice. Acestea se găsesc fie prefabricate în farmacii, fie pot fi preparate în farmacii, după o rețetă magistrală pe care o primiți de la medicul stomatolog. Susținem sănătatea orală a tinerei generații, prin sfaturi competente pentru mămici. Este cel mai bun tratament stomatologic posibil: prevenția cariei de la cea mai fragedă vârstă.
Nu ezitați să ne întrebați!

Contact

Numele

Adresa de email

Telefon

Pacientul poate fi contactat:
OricareDimineațaPrânzDupă masăSeara

Zile preferate pentru programare:
OricareLuniMarțiMiercuriJoiVineri

Ore preferate
OricareDimineațaPrânzDupă masa

Str. Almasului 5, ap 21
Cluj-Napoca
Email: office@dentoralmax.ro
Telefon: 0740 14 98 15