Durerea dentară este simptomul cel mai des întâlnit între motivele prezentării la medicul stomatolog. Peste 95% dintre pacienți apar la consultație cu dureri, mai mult sau mai puțin intense.
Durerea este un semnal de alarmă al organismului. Natura ne-a dat durerea ca pe o unealtă valoroasă. Când apare durerea, înseamnă că trebuie să acționăm. Înseamnă că un organ este în suferință, sau că a apărut o leziune și trebuie intervenit. Cazurile de nevralgie esențială de trigemen, unde durerea nu are o cauză decelabilă sunt destul de rare, așa că nu e cazul să ne consolăm, „că poate trece…”. Din păcate, de prea multe ori sunt ignorate primele semne.
Mecanisme complexe, de semnalare a problemelor dento-parodontale, ne aduc în câmpul conștienței, sub forma durerii, informații valoroase. Din păcate, majoritatea dintre noi alegem să le ignorăm la început, până în faza când nu mai pot fi ignorate.
Primele dureri dentare
La început, durerea dentară este intermitentă. După durere există perioade de acalmie, în care totul pare normal. Aceste perioade de pauză între dureri predispun la amânarea acțiunilor necesare. Astfel leziunile progresează, durerile se accentuează sau își schimbă caracterul. În final pacientul se prezintă în urgență, când nu mai poate suporta intensitatea durerii sau când s-a hotărât să se trateze. În acest mod, în locul unei leziuni incipiente, minore, cu un tratament simplu, avem de tratat complicații, cu tot ce decurge din asta.
Nu numai că durerea se amplifică, dacă este ignorată, dar își schimbă caracterul.
Mecanismele durerii dentare
S-au făcut studii ample de electrofiziologie asupra durerii și rezultatele recente au descris în detaliu mecanismele.
Un studiu arată că la un stimul dureros pe secundă, aplicat în mod constant, se transmite la început câte un impuls nervos spre sistemul nervos central. „Durerea” nu devine durere până nu ajunge în câmpul conștienței, pe scoarța cerebrală (…de aceea funcționează anestezia). După un număr de 10 stimuli în 10 secunde, cu 10 impulsuri nervoase, păstrând aceeași frecvență, impulsurile se dublează. După un minut, la aceeași frecvență de stimuli dureroși, impulsurile către creier sunt continue. Dacă menținem frecvența stimulilor, după 10 minute sunt racolați alți neuroni, de pe alte căi senzitive, care încep și ei să trimită impulsuri cu senzația dureroasă spre creier. Așa apare iradierea durerii.
Mai simplu: imaginați-vă că receptorii pentru durere sunt… minioni din desenele animate, cu cască de protecție, pe un șantier. Mulți, foarte ocupați, funcționând … după o regulă a lor.
La un moment dat, unul vede o problemă (o carie profundă, care tocmai a ajuns la nerv) și raportează. Zice:
Șefu’! Mă doare!
Șeful nu-l aude. După o secundă mai zice odată. Și încă odată… și de fiecare dată „șeful” îl ignoră. După un minut scoate trompeta și cântă non-stop. După vreo 10 minute vede alături alt minion și zice:
- Colegu’! Spune-i și tu lu’ șefu’ că mă doare. Da. Știu că tu nu ai treabă cu dintele. Știu că tu ești cu urechea, sau cu maxilarul, sau cu altceva, dar spune-i și tu că mă doare. Pe mine nu mă aude, sau nu vrea să mă audă…
Așa apare în timp destul de scurt nebunia și haosul, pe care îl pot crea aceste simpatice personaje. Cei care le-au văzut în filme știu că, încercând să rezolve o problemă, minionii escaladează problemele până la explozie. Și fac asta senini, cu cea mai bună intenție și fără să se gândească prea mult.
Durerea dentară pe care o ignori
Durerea de mică intensitate, ignorată constant, se amplifică, apoi devine permanentă (primul receptor, cel mai apropiat de leziune). Într-un timp relativ scurt, durerea iradiază în structuri anatomice vecine, sau fără legătură cu sediul durerii inițiale. Aici apare racolarea altor neuroni, din alte căi pentru transmiterea impulsurilor nervoase („Colegu’!”).
Când se ignoră progresia afecțiunii și durerea, organismul mobilizează progresiv resurse pentru a determina conștientizarea leziunilor, în speranța rezolvării.
Îmi îngădui să vă prezint un scenariu, destul de des întâlnit. Sigur că nu vi s-a întâmplat dumneavoastră, dar ați auzit de cineva care a avut o astfel de problemă.
Durerea dentară – apare și dispare. Apoi apare iar. Sâmbătă seara, de Crăciun sau de Revelion.
Lasă că trece. I-a trecut și vecinei cu un antibiotic din ăla bun. Îmi dă ea și mie, că doar suntem din același bloc (de suferință). Sau îmi spune farmacista care e „cel mai bun” și „cel mai tare” antibiotic. Iau și eu câteva pastile și gata…
Și uite așa mai ignorăm problema un pic… („poate, de data asta, sigur trece…”)
Până când nu mai trece. Cu nimic. De fapt trece… cu timpul, dar abia atunci când începi să te umfli. Iar atunci nu mai ajungi la stomatolog, ci la chirurg. Iar „șantierul” e mai mare.
Ce e de făcut cu durerea dentară?
Faceți-vă un bine! Nu ignorați primele dureri. Prezentați-vă la medicul stomatolog la primele simptome, nu când durerea devine chinuitoare sau insuportabilă.
Programați-vă o consultație stomatologică o dată la 6 luni, fără a avea nici un simptom. Este cea mai bună cale pentru a vă feri de dureri.
În majoritatea cazurilor, nu va fi nevoie decât detartraj, igienizare profesională, sau de ameliorarea tehnicii de periaj.
În acest fel, veți avea cea mai bună ocazie de a descoperi leziunile, cariile, în fază inițială. Tratamentele necesare vor fi minime. În locul tratamentelor endodontice sau chirurgicale, va fi suficientă o obturație simplă. La fel și costurile: vor fi mult mai reduse, corespunzător complexității tratamentelor.
