Mituri în stomatologie – informații adevărate sau simple fantezii.
În materie de sănătatea proprie e preferabil să ne bazăm pe fapte.
Când mi-a venit ideea de a scrie acest articol, am început și eu, ca tot omul, să mă documentez (unde altundeva decât pe internet…). Mă gândeam să nu repet ce au spus și alții. Am ajuns să mă distrez de năstrușniciile, pe care eu nu am imaginația să le inventez, dar au făcut-o alții.
Am întâlnit miturile uzuale, mai bine sau mai rău traduse de pe situri americane. Am văzut și păreri pertinente ale unor distinși colegi, articole diverse. Îmi îngădui aici să vă împărtășesc unele idei rezultate din experiența mea chirurgicală. Da. Ați văzut bine: chirurgicală și nu stomatologică. Toate complicațiile stomatologice grave ajung la specialistul de chirurgie orală și maxilofacială, iar în 30 de ani de experiență clinică am avut timp să tratez întreaga patologie.
Așadar: am adunat câteva dintre cele mai comune, dar și cele mai dăunătoare concepții greșite în stomatologie. E bine ca acestea să fie demontate, pentru a nu vă pune viața în pericol. Da. Nu este o exagerare.
Așa că încep cu:
Mitul nr.1
„Dinții nu sunt foarte importanți. Dacă se strică și nu te doare, mai ai timp să aștepți. Dacă te doare, iei antibiotice și poți amâna tratamentul. Nu se moare dintr-un dinte.”
Adevărul este că: în afirmațiile de mai sus sunt tot atâtea mituri și autojustificări pentru a face exact opusul a ceea ce trebuie. Iar ultima afirmație contravine total adevărului.
Permiteți-mi să demontez aberațiile pe rând:
„Dinții nu sunt importanți.” În realitate nu este așa!
Organismul uman are două dentații: una temporară cu 20 de dinți și una permanentă cu încă 32 de dinți. Asta nu înseamnă că putem pierde dinți fără consecințe. Ar fi minunat să avem rezerve nesfârșite de unități masticatorii și să nu conteze prea mult dacă avem sau nu grijă de dinți. Rechinii trăiesc foarte bine (o vreme) în acest mod. Din păcate oamenii nu au acest lux.
De fapt, dinții sunt organe vii, chiar dacă au un metabolism propriu, mult diferit de celelalte organe și au un rol esențial, nu numai în fizionomie, dar și în alimentație și digestie. În lipsa dinților, alimentele ajung în stomac insuficient prelucrate mecanic. Stomacul este obișnuit să primească alimentele sub formă de „pastă”, nu de „bolovani”. Insuficienta prelucrare mecanică și amestecare cu salivă contribuie la apariția de boli serioase ale aparatului digestiv. Printre acestea enumerăm: gastrite, ulcere gastrice, duodenale, boli intestinale, boală diverticulară, constipație. Totul culminează cu malabsorbția. Astfel apare insuficienta utilizare a nutrienților din alimente. Efectul este general, asupra tuturor funcțiilor organismului, inclusiv imunitate și apărare. Ne extragem prea puține elemente hrănitoare din ce mâncăm și asta lasă urme. Acum și pe termen lung.
Un dinte pierdut antrenează migrări dentare care modifică ocluzia dentară. Practic, este ca și când ai un șirag de perle și îndepărtezi o singură piesă. Toate celelalte se vor modifica și colierul nu va mai fi funcțional până nu se repară ceva.
Persoanele cu dinți stricați, sau lipsă, își modifică și modul cum se alimentează. Vor selecta alimente moi, cu mai multe glucide și lipide, iar starea lor de nutriție se va deteriora progresiv. Paradoxal, deteriorarea stării de nutriție apare chiar dacă se câștigă în greutate. Dinții stricați, cu igienă insuficientă adăpostesc microbi. Efectul este atât local, cât și general: prin aspirație în plămâni, sau prin ingestie, într-un stomac disfuncțional (prin mecanismele descrise deja).
Deci: ulcer gastric, malabsorbție, schimbare calitativă a alimentației, ca să amintim doar câteva. Vi se pare neimportant?
„… Dacă se strică și nu te doare, mai ai timp să aștepți.” – Incorect!
În evoluția cariei dentare, la început nu apar dureri. Totuși, caria dentară nu evoluează niciodată spontan spre vindecare. Caria va progresa spre pulpa dentară, unde odată cu inflamația, apar și durerile. După această etapă dureroasă, gangrena pulpară acumulează în canalul dentar bacterii rezistente, anaerobe în special. Odată cu propagarea infecției la nivelul osului alveolar, durerile reapar cu o violență extremă. În toate clasamentele intensității dureroase, parodontita apicală acută ocupă detașat locul întâi. Durerea dispare odată cu propagarea infecției în părțile moi perimaxilare.
Aici intervine problema care contrazice ultima afirmație: că „nu se moare de la un dinte.”
Desigur, acolo unde organismul este sănătos, unde starea de nutriție și apărarea funcționează optim, infecția poate fi limitată o vreme. Sau poate interveni o situație favorabilă, în care infecția evoluează spre un plan anatomic superficial și se drenează printr-o fistulă.
Există însă și cazuri nefericite, în care se întâlnesc ingredientele „furtunii perfecte”. Atunci când un organism slăbit, imuno-incompetent, cu alte boli asociate, se întâlnește cu o combinație bacteriană agresivă, apar infecții extrem de grave. Veți spune că e greu să fii „imuno-incompetent”. Vă voi răspunde că este suficientă o oboseală cronică, în combinație cu deshidratarea, alimentația dezordonată și de calitate slabă, expunere la frig sau intemperii, chiar la pacienți altfel tineri și aparent sănătoși. Alteori, o convalescență după o viroză este suficientă, pentru a destabiliza apărarea organismului la infecții grave. Dacă mai sunt prezente boli cronice hepatice, renale, diabet zaharat, cardiace sau altele, problemele se cumulează și prognosticul devine sever.
„…Dacă te doare, iei antibiotice și poți amâna tratamentul.” – Greșit și periculos, în lipsa prescripției medicale!
Printre ingredientele „furtunii perfecte” se află la loc de cinste antibioticul: administrat greșit, sau în doze insuficiente. Acesta este unul dintre principalele mecanisme, prin care se produce selecția microorganismelor rezistente. Microbii slabi sunt distruși de antibiotic, ceilalți se adaptează și devin mai agresivi. Metabolismul bacterian consumă în timp oxigenul din țesuturi și elimină microbii aerobi. Cei rămași: rezistenți la antibiotice și anaerobi, nu mai au nici o barieră. Se dezvoltă difuz, pe un organism slăbit continuu, progresiv. Uneori e o chestiune de ore până la șocul toxico-septic.
Îmi amintesc cazul unui tânăr soldat, în urmă cu vreo 25 de ani. Era în armată (obligatorie pe acea vreme) în program de gardă, suprasolicitat, cu o alimentație cazonă, de calitate modestă. A făcut o infecție submandibulară de la un molar inferior din partea stângă, infecție neglijată, tratată cu antibiotice. Infecția s-a extins, sub formă de flegmon (infecție difuză) de planșeu bucal. S-a transformat în fasciită necrozantă (în presă se vorbește despre „microbul care mănâncă mușchii” că e mai spectaculos). Apoi a progresat pe partea dreaptă (contra-laterală) a gâtului, jugulo-carotidian și prevertebral, până în mediastin (spațiul dintre plămâni și inimă).
Încă mai credeți că „de la un dinte nu se moare”?
Și eu am crezut asta, înainte de a vedea cazuri grave, parcă trase la indigo, pe acest tipar.
Ei bine, pacientul cu pricina a avut norocul să fie tratat de echipa de chirurgi maxilofaciali a Prof. Lung Teofil, din care am avut onoarea să fac parte, în colaborare cu echipa Prof. Nicolau și Dr. Popovici, de la Chirurgia Toracică din Cluj. După intervenții chirurgicale dramatice, viața tânărului a fost salvată. Îl dau ca exemplu de atunci an de an, generațiilor de studenți la Stomatologie și Medicină Generală. Mulți înțeleg astfel, că problemele stomatologice nu trebuie neglijate sau banalizate.
De atunci am avut ocazia să tratez mai multe zeci de cazuri asemănătoare, iar prognosticul acestora este întotdeauna sever. Cu foarte puține excepții, pacienții de acest fel au fost salvați, dar cu eforturi uriașe. Îmi amintesc de Prof. Timoșca, la Conferințele Naționale de Chirurgie Orală și Maxilofacială din anii ‘90, când a prezentat o serie de 17 cazuri similare, de mediastinită supurată, cu punct de plecare odontogen. Dintre acestea, reușise să salveze două cazuri (cu tratament la nivel maxim de competență la acea vreme). În zilele noastre, procentajul s-a ameliorat, dar situația este în continuare extrem de severă. Și totul începe de la un dinte neglijat sau netratat!
Veți spune că nu toate infecțiile perimaxilare evoluează spre mediastin. Adevărat!
Unele evoluează cu flegmon hemifacial spre baza craniului și spre creier. Molarii superiori sunt situați la 1-3cm de spațiile anatomice profunde ale capului, iar în condiții nefericite, problemele apar. Ideea este că bolile dinților nu pot fi neglijate. În condiții nefavorabile, dar relativ frecvente, apar infecții odontogene, care pun viața pacientului în pericol. De ce se întâmplă așa: pentru că dintele nu viețuiește separat, izolat de organismul uman, ci se află în oasele maxilare, în componența aparatului dento-maxilar, în cavitatea orală. Într-o exprimare rudimentară, localizarea este: „la cap!”
Bine, dar atunci nu avem nici o șansă? Vom muri toți cu infecții de la dinți?
Nu! Nu mai suntem în evul mediu. Prevenția corectă ne scapă de emoții în această direcție. Controalele stomatologice bianuale și tratarea din timp a tuturor problemelor stomatologice ne îndepărtează decisiv de acest spectru.
Medicii de la DentOralMax sunt dedicați pentru găsirea soluțiilor optime, care vă feresc de o serie de probleme stomatologice și medicale, mult mai multe decât pot eu expune aici.
De când nu ați mai fost la un control stomatologic?
Mitul nr.1 – frecvență
„Dar o să mă doară, nu?!…” – Neadevărat!
Majoritatea avem o experiență neplăcută în antecedente, legată de un tratament stomatologic. Majoritatea suntem convinși că atunci când dentistul îți spune că „nu îți face nimic”, de fapt te va durea îngrozitor.
Majoritatea caricaturilor îi reprezintă pe stomatologi în moduri terifiante. În general un stomatolog corpolent și fioros extrage un dinte unui pacient minuscul și terifiat, gata să fugă din scaunul stomatologic. Și asta cu unelte improprii și amenințătoare. Ba au mai fost… neinspirați la Hollywood, prin anul 1996, în stare să facă filme de groază pe tema stomatologilor.
Frica de dentist și de tratamentul stomatologic nu dispare ușor.
Dar!… cu fiecare experiență plăcută, cu fiecare tratament reușit, nedureros, se clădește acea încredere (în sine și în medicul stomatolog), care în final vă readuce și vă menține zâmbetul pe față.
Noi, la DentOralMax, considerăm că după două decenii de secol XXI, deși medicina dentară încă mai are progrese uriașe de făcut, un lucru trebuie să îl facă obligatoriu: trebuie să poată suprima durerea.
În acest sens, există tehnici de anestezie bine puse la punct, pe care studenții la Stomatologie le învață încă din anul trei și pe care noi le aplicăm cu succes la DentOralMax.
Mai mult: tehnicile de anestezie sunt atraumatice, pentru a genera un disconfort minim pacienților. Toate intervențiile potențial dureroase se desfășoară în anestezie loco-regională și sunt complet nedureroase.
Așa că, ce scuză mai puteți avea pentru a neglija durerile de dinți care vă tot deranjează, sau controlul stomatologic, pe care trebuia să îl faceți de mult.
Sunați pentru a programa o consultație la DentOralMax.
