Skip to main content

S-ar putea să vi se pară că „vin vremuri mai bune” e ceva absurd în situația actuală. Sau cel puțin ceva neconform cu realitatea evidentă. Vă asigur că nu e doar un slogan răsuflat. Nu îmi permit să îmi bat joc de timpul sau de bunul simț al cititorilor. Nu sunt complet rupt de realitatea cotidiană. Și nu, nu am înnebunit complet! Vin într-adevăr vremuri mai bune, chiar și pentru sănătatea orală și dentară.

Din punct de vedere fizic, entropia câștigă teren. Haosul se extinde de la nivel sub-atomic, microscopic, la întreg universul, iar asta se întâmplă din totdeauna. Excepțiile sunt interesante. Mici insule anti-entropice, care ordonează materia, fie și pentru perioada insignifiantă cosmic, dar esențială, a unei vieți. Excepțiile de acest fel sunt cele care ne fac să afirmăm, când totul o ia la vale, că vin vremuri mai bune. Permiteți-mi să vă dezvălui cum.

Situația prezentă:

Vin vremuri mai bune virusi

Constatăm zilnic apariția de noi și noi cazuri de pacienți, care au așteptat să tracă pandemia, care au trecut mai bine, sau mai greu, prin ultimul an și ceva. Pacienții pe care îi tratăm au unele trăsături comune. Sunt oameni minunați, care au făcut eforturi substanțiale pentru a supraviețui, pentru a face ceva bun într-o perioadă extrem de dificilă. Unii s-au reinventat, sau chiar prosperă, în vremuri pe care nici unul dintre noi nu le-a mai întâlnit. Unii au reușit mai bine, alții încă se mai zbat și e firesc așa. Foarte mulți dintre cei pe care trebuie să îi ajutăm însă, au pierdut pe drum un element esențial. Grija față de propria persoană, față de propria sănătate. Cu toții am fost în situația de a amâna lucruri importante din cauza celor urgente. Problemele care trebuie rezolvate pe loc s-au înmulțit, iar sănătatea a trecut pe un plan secund în lista de priorități.

Problemele dentare și starea generală de sănătate

Mulți oameni, chiar și unii stomatologi, văd leziunile dento-parodontale ca pe ceva izolat. Putem privi destul de superficial caria dentară, ca pe o leziune ce necesită doar un tratament mecanic. Sau ca pe o spină iritativă supărătoare, dar care în mod sigur nu ne va pune viața în pericol. Adevărul este de fapt diferit. De fapt, dinții stricați, leziunile dento-parodontale netratate, agravează o serie de boli și ne pun viața în pericol.

Am menționat și cu alte ocazii studii care arată legătura strânsă între afecțiunile parodontale și bolile sistemice. De asemenea, sunt peste 3000 de studii științifice publicate, despre efectul igienei orale asupra mortalității pacienților de terapie intensivă. Igiena este un remediu simplu și eficient, dar extrem de neglijat sau bagatelizat de oamenii aparent sănătoși.

Serviciile de terapie intensivă acordă o importanță deosebită igienei orale a pacienților internați. Cu toate acestea, credem că e o idee bună să ne ameliorăm tehnicile de igienizare orală, cu mult înainte de a ajunge la terapia intensivă.

Noul coronavirus, complicațiile și afecțiunile dento-parodontale

Următorul pas logic este destul de evident: bolile pulmonare pot fi agravate serios de afecțiunile dentare și parodontale netratate. Mecanismul este simplu: agenții patogeni de la nivelul cariilor sau pungilor parodontale sunt aspirați în plămâni și găsesc un teren favorabil producerii de leziuni grave mai ales în cazul unei boli preexistente. Iar confirmarea vine sub forma studiilor științifice, precum:

Severitate infecție COVID19 corelata cu boala parodontală

articolul publicat în februarie 2021 în prestigiosul în Journal Of Clinical Periodontology.

Studiul arată că pacienții, care pe lângă infecția cu SARS-CoV2 au și o afecțiune parodontală, au un risc semnificativ mai mare de a dezvolta complicații severe. Cele mai nedorite complicații apar în special în formele ce necesită ventilație mecanică, sau terapie intensivă.

De asemenea, parodontopatia la pacienții cu COVID19 reprezintă o probabilitate mai mare de a dezvolta forme mai grave și o rată mai ridicare de spitalizare la terapie intensivă. Prognosticul este mai sever, doar datorită asocierii între COVID-19 și periodontită la acești pacienți.

Și totuși…

Vin vremuri mai bune

Și atunci cum îndrăznesc să vă spun că vin vremuri mai bune? Prin vaccinare – mai durează.

Să convingem virusul să nu mai atace persoanele vulnerabile – e un vis.

Modul la care mă gândeam este cu totul altul. Soluția este mult mai simplă și la îndemână, iar efortul necesar este nesemnificativ în comparație cu beneficiile.

Virusul SARS-CoV2 încă e departe de a-și încheia activitatea la noi în țară. Cauzele sunt cunoscute, intens mediatizate și nu le vom discuta aici. Așa cum am menționat, afecțiunile dentare și parodontale netratate amplifică riscurile de complicații grave în cazul apariției virozei. Singurele arme cu care putem combate această situație aparent dificilă sunt înțelepciunea, și prevenția. Unii dintre noi, mai grijulii, mai norocoși (sau ambele), au reușit să evite infecția virală până în acest moment. Este foarte important ca aceștia să continue să se apare în același mod în continuare până la sfârșitul pandemiei.

Cum vin vremurile bune?

Vin vremuri mai bune 4

Prevenția infecției virale reprezintă un element foarte important în prevenția complicațiilor grave. Din păcate, incidența în creștere a celor infectați cu noul coronavirus, crește șansele de a contacta boala. Aici intervine detaliul important care ne poate face să vină vremuri mai bune. În loc să așteptăm să se termine pandemia, sau diverse vindecări miraculoase, putem face noi pașii necesari. Putem să ne programăm pentru o consultație la medicul stomatolog.

Din statisticile ultimului an de pandemie, riscul de infecție în cabinetul stomatologic este extrem de scăzut, iar DentOralMax nu face excepție de la acest capitol. Prin screening și respectarea regulilor de control al infecției am evitat până acum transmiterea acestei boli în cadrul cabinetului nostru. Am fost ajutați decisiv de seriozitatea și responsabilitatea pacienților și personalului nostru medical, cărora le mulțumim din suflet.

Răspunsul la întrebare vine firesc: vin vremuri mai bune, dacă le facem noi să fie mai bune!

Vin vremuri mai bune 5

Ce e de făcut?

Igiena orală perfectă consumă câteva minute în fiecare zi, dar vă scutește de foarte mult timp pierdut prin servicii medicale. Dacă îi credem pe cercetătorii canadieni,  în anumite condiții, igiena orală vă poate salva chiar viața.

Evităm complicații grave, dacă nu le așteptăm să apară! Dacă tratăm ce trebuie, cum trebuie și de la început. Putem evita complet o serie de tratamente complicate, suferințe inutile și cheltuieli nedorite, dacă ne îngrijim sănătatea din timp.  Bolile dentare și parodontale nu trebuie lăsate să evolueze până se impune prezentarea la Urgență. Consultațiile periodice de stomatologie vă asigură că nu vor apărea urgențe grave până la următorul consult. Acest mod de lucru semnalează problemele înainte de a se agrava sau complica.

Vin vremuri mai bune 6

Fiecare detaliu, realizat în favoarea propriei sănătăți, este un pas în direcția vremurilor mai bune. Atunci când contează, acel detaliu minuscul, care înclină balanța, devine foarte important, iar deciziile corecte se iau acum.

Sunt convins că împreună, la DentOralMax, www.dentoralmax.ro facem vremurile mai bune.