Chirurgia orală este un complex de tehnici care se desfășoară începând de acolo de unde se află limitele stomatologiei.

Chirurgia orală este specialitatea care continuă ceea ce stomatologia a început. Continuă atunci când statusul biologic al pacientului sau limitele anatomice nu permit obținerea rezultatelor necesare prin metode strict stomatologice. Ea include totalitatea manoperelor care surmontează limitele endodonției, parodontologiei non-invazive sau pregătește câmpul protetic pentru reabilitări orale complexe.

Pacienți cu dinți nerecuperabili din punct de vedere al endodonției clasice, cu boală parodontală avansată, sau cu câmpuri protetice nefavorabile pot beneficia de tehnicile chirurgiei orale.

Chirurgia ajutătoare tratamentelor endodontice

Tratamentele endodontice moderne au devenit din ce în ce mai performante, iar tehnicile avansate permit o rată de succes foarte mare în prezent. Cu toate acestea, în cazurile rebele la tratament, unde persistă leziuni periapicale, se pot efectua o serie de intervenții chirurgicale, ce pot ajuta tratamentul endodontic. Dinți care ar trebui extrași, pot fi astfel recuperați pentru multă vreme pe arcadele dentare, amânând deseori pe termen lung necesitatea extracției dentare și a inserției unui implant dentar. Intervenții precum rezecția apicală, chiuretajul apico-periapical suprimă focarul de infecție periapical, delta apicală a sistemului de canale endodontice și sigilează orificiul apical. Se suprimă astfel focarul infecțios și se păstrează dinții proprii pacientului.

Patologia erupției dentare

Omul modern nu mai sfâșie cu dinții carnea crudă de pe animalul pe care tocmai l-a vânat. Omul modern se alimentează cu precădere cu alimente procesate, (mai ales de tip fast-food), care nu necesită o masticație atât de amplă și are abilitatea de a utiliza tacâmurile pentru mărunțirea hranei din farfurie.

Din această cauză, ultimii dinți care erup sunt cei mai defavorizați ca spațiu și rămân frecvent incluși intraosos.

Ei nu erup niciodată la locul lor pe arcada dentară, ci rămân intraosos și se expun cu ocazia complicațiilor. Mai devreme sau mai târziu ei vor genera complicații, dintre care unele foarte severe.

Chirurgia parodontală

În arsenalul terapeutic utilizat în tratamentul bolii parodontale, un loc important în tratamentul formelor avansate îl au tehnicile chirurgicale specifice.

De la intervenții de chiuretaj gingival în câmp închis și deschis, cu rolul de a opri în evoluție boala parodontală și până la tehnici avansate de regenerare tisulară ghidată, fiecare caz este evaluat individual și beneficiază de tratamentele cele mai indicate pentru situația clinică în care se află.

După o prealabilă terapie inițială, cu rolul de a reduce inflamația țesuturilor și de a face posibile intervențiile chirurgicale, se expun chirurgical țesuturile patologice care se îndepărtează.

Chirurgia proprotetică

Unele tehnici nu se încadrează într-o categorie propriu-zisă, ele fiind utilizate în mai multe din capitolele menționate.

De exemplu: chirurgia regenerativă are aplicații precum: augmentările osoase preprotetice sau preimplantare, plastii de adiție osoasă (la fel), regenerare tisulară ghidată în parodontopatii sau periimplantite cronice, în prezervarea înălțimii postextracționale a osului alveolar (socket preservation).

ADIȚIA DE OS

(GREFAREA OSOASĂ, OSTEOPLASTIA, SINUS LIFTING)

Protezarea dinților lipsă se poate realiza prin mai multe metode, iar cea mai performantă dintre ele la ora actuală este prin implanturi dentare. Așa cum se știe, implanturile dentare sunt dispozitive metalice asemănătoare șuruburilor, care înlocuiesc rădăcinile dinților pierduți și se inseră în osul alveolar.

Din păcate, odată cu pierderea dinților, osul în care erau implantați se pierde parțial după extracția dinților și apoi se atrofiază progresiv în timp, iar rezerva de os necesară pentru inserția implanturilor este de multe ori insuficientă.

Vestea bună este că există o serie de intervenții prin care se poate realiza o reconstrucție osoasă, care să permită apoi utilizarea implanturilor dentare în osul nou creat.

Personal am utilizat în ultimii 25 de ani multe materiale de augmentare osoasă: de la hidroxiapatită de diverse granulații, fosfat tricalcic și bio-vitro-ceramică de mai multe tipuri și de la mai mulți producători, până la osul autolog recoltat de la pacient: fie fără alte adaosuri, fie în combinație cu unele dintre materialele de mai sus.

Sinus lifting

Reprezintă o metodă specială de adiție osoasă în regiunea laterală a maxilarului superior. Premolarii și molarii superiori sunt denumiți și dinți sinuzali, deoarece rădăcinile lor sunt în strânsă vecinătate cu sinusul maxilar. Odată cu pierderea acestor dinți, dispare prin atrofie și o parte semnificativă din osul, care separă sinusul maxilar de cavitatea orală.

Astfel, este de multe ori dificilă sau chiar imposibilă, protezarea prin implanturi dentare a acestor dinți, fără a realiza în prealabil reconstrucția osoasă prin sinus lifting.

După stabilirea deficitului osos, atât ca dimensiune, cât și ca formă și volum, prin examinare clinică și imagistică tridimensională, se intervine în anestezie loco-regională pentru defectele mici și medii, sau în anestezie generală pentru defectele extinse.

La fel ca la inserția implanturilor dentare: vindecarea părților moi se realizează în aproximativ 14 zile,  iar vindecarea osoasă după 6 luni de la intervenția chirurgicală.

În Fig.1 se observă regiunea dinților sinuzali, unde poate fi utilizată această tehnică reconstructivă.

Acolo unde inserarea implanturilor a fost posibilă odată cu grefarea și adiția osoasă, după 6 luni de la intervenție se poate efectua protezarea.

În celelalte cazuri se inseră implanturile după integrarea grefelor și a zonelor de adiție osoasă și apoi, după încă 6 luni, se trece la protezare.

În tot acest timp pacientul poate beneficia de lucrări protetice provizorii, care îi asigură interimar funcțiile necesare, până la realizarea protezelor finale.

Există două tehnici diferite de a realiza sinus liftingul:

–  clasic prin peretele antero-lateral al sinusului maxilar;

– ”intern” prin peretele inferior al sinusului maxilar, corespunzător alveolelor dinților sinuzali, sau chiar prin orificiile de inserție ale implanturilor dentare.

Sinus lifting clasic – constă în elevarea mucoasei de la nivelul podelei (planșeului) sinusului maxilar și inserarea în spațiul rezultat între membrana sinuzală și planul osos a unui material de osteoplastie. Acesta se va transforma în timp în os propriu, ce poate fi utilizat pentru inserția de implanturi dentare.

Fig. 2 – ilustrează abordul sinusului maxilar prin peretele antero-lateral.

Fig. 3 arată cum se practică elevarea mucoasei sinuzale (care dă și numele procedurii) pentru a face loc materialului de grefare osoasă.

Fig.4 Depunerea materialului de grefare osoasă, pentru a obține în final os propriu pacientului, propice utilizării pentru inserția de implanturi dentare.

Sinus lifting intern – permite grefarea de os în sinusul maxilar prin peretele inferior. După abordul osos specific și elevarea membrane sinuzale (Fig.5 și Fig.6) se trece la inserarea în spațiul rezultat, (între membrana sinuzală și podeaua sinusului) a unui material de osteoplastie (Fig. 7și Fig.8).

Fig.5 Abordul osos pentru sinus lifting intern.

Fig.6 Elevarea membranei sinuzale prin metoda de sinus lifting intern.

Fig.7 Aplicator de material de osteoplastie în poziție, pentru grefarea osoasă prin sinus lifting intern.

Fig.8 Materialul de osteoplastie aplicat în sinusul maxilar. Sinus lifting intern.

Materialul grefat se va transforma în os și va permite aplicarea (imediat sau după 6 luni) a unor implanturi dentare, care să poată fi purtătoarele unor suprastructuri protetice după perioada de osteointegrare.

Singura alternativă viabilă la acest tip de intervenție o constituie în prezent utilizarea de implanturi scurte (de tip Bicon).  Acestea se pot utiliza în situații cu os redus cantitativ, acolo unde alte implanturi sunt contraindicate.

În Germania, medicii sunt obligați să își informeze pacienții de existența acestei alternative înainte de a interveni cu sinus lifting.

Tehnicile descrise pot asocia tratamente chirurgicale, cu tratamente nechirurgicale (de exemplu augmentarea osoasă protejată de membrane PRF, sau sinus lifting cu adiție osoasă și membrane PRF), regenerare parodontală cu PRP-PRF și lista poate continua.

Nu este intenția noastră de a crea confuzie prin multitudinea de termeni de specialitate ci doar de a clarifica două fapte:

1. chirurgia orală a avansat spectaculos în ultimii 50 de ani și a adus la nivel de standard o serie de intervenții menite să abordeze diferitele capitole de patologie ale cavității orale și
2. chirurgul nostru este capabil să aplice cu succes tehnicile chirurgicale necesare, în mod individualizat, adecvat fiecărui caz în parte, pentru refacerea morfologică și funcțională a țesuturilor, în beneficiul sănătății pacienților DentOralMax.

Extracțiile dentare

Extracții dentare: simple, alveoloplastice, cu prezervarea osului alveolar, extracții ale dinților incluși în oasele maxilare (odontectomia).

Dacă unele extracții pot fi efectuate în mod clasic, cu instrumentarul cunoscut, o serie de pacienți au avut în trecut experiențe „memorabile” cu practicieni mai puțin experimentați, extracții dentare mai laborioase, forțe aplicate excesiv, care au lăsat în timp impresii persistente. Astfel, pentru cazurile adecvate suntem echipați pentru a efectua 

„Extracții dentare fără clește”.

Extracțiile cu ajutorul ultrasunetelor se realizează cu o tehnică atraumatică, ce permite separarea dintelui de țesuturile sale de susținere și de osul alveolar, fără traumatizarea suplimentară a țesuturilor restante.

Pe lângă confortul sporit al pacientului se obține astfel și un timp de vindecare mai redus, comparativ cu cel necesar prin tehnicile de extracție dentară clasică.