Diferența dintre deglutiția infantilă și cea a adultului este poziția limbii în momentul înghițirii.
Copilul interpune limba între cele două arcade pentru a crea un jgheab prin care laptele să curgă spre faringe. Alimentația fiind mai mult lichidă, păstoasă, este absolut natural ca lucrurile să se desfășoare așa. Odată cu apariția tuturor dinților în gură și trecerea la alimetația solidă, cu masticarea alimentelor în timpul oral al deglutiției, limba ar trebui să se așeze pe palat, în spatele incisivilor. Conform lui Winders, forța pe care limba o exercită pe palat este între 41 și 70g/m2. Dacă forța aceasta nu se distribuie pe palat uniform, grupul frontal dentar va fi împins în față, ocluzia se va deschide frontal, maxilarele nu vor mai mușca uniform, apărând o îngustare cu protuzie de maxilar, cu consecințe asupra masticației, esteticii și fonației.
Timpul oral al deglutiției este singurul timp în care poate fi controlat voluntar, restul timpilor fiind involuntari, automați. Este datoria părintelui ca, după 3 ani să verifice degluția copilului. Educarea trecerii deglutiției la forma adultă permite o prevenție a problemelor ortodontice, derivate din păstrarea deglutiției infantile, iar la prezentare la medicul stomatolog se va urmări și acest aspect.
