Chirurgia BMF (maxilofacială) se adresează printre altele: traumatismelor, infecțiilor, tumorilor capului și gâtului și altor tipuri de afecțiuni (sindromul dureros, patologia articulațiilor temporo-mandibulare, patologia glandelor salivare).

Chirurgia estetică este întotdeauna o preocupare majoră în cadrul tuturor intervențiilor chirurgicale la față, iar atunci când e realizează orice tip de intervenție, avem permanent în vedere și dezideratul estetic pe lângă cel funcțional.

Experiența îndelungată și variată obținută de chirurgul nostru în 28 de ani de practică medicală chirurgicală în clinica universitară, dublată de minuțiozitate și atenție constantă la detalii, aduc în permanență rezultatele de înaltă calitate pe care și le doresc pacienții noștri.

Deoarece tratamentul este individualizat pentru fiecare afecțiune și fiecare pacient în parte, este necesară examinarea amănunțită clinică, imagistică, paraclinică, pentru ca apoi să poată fi stabilite împreună cu pacientul modalitățile optime de tratament.

Traumatismele

Atât traumatismele dentare, cât și cele maxilo-faciale beneficiază de tratament adecvat, conform complexității traumatismului. Este întotdeauna necesară o consultație telefonică prealabilă, pentru a scurta cât mai mult perioada de timp între traumatism și tratamentul propriu-zis. Indicațiile vor fi individualizate pentru fiecare caz în parte.

Infecțiile

Infecțiile odontogene sunt cele mai frecvente infecții la nivelul regiunii cervico-faciale. Ele sunt generate de complicațiile netratate ale cariilor și distrucțiilor coronare. Acestea se propagă prin os din jurul vârfului rădăcinii dentare până în părțile moi adiacente, când durerile violente inițiale sunt înlocuite cu tumefacția dată de secrețiile purulente. Apar sub forma circumscrisă de abces sau cea difuză (mai severă) de flegmon. Netratate, aceste afecțiuni pot progresa spre baza craniului sau mediastin, cu pericole majore pentru viața bolnavului.

Infectiile - abces dentar

Deși avem o bogată experiență, inclusiv cu formele cele mai severe, experiență comunicată și publicată internațional în congrese de specialitate, recomandarea noastră este tratamentul cât mai precoce, însoțit de tratamentul dintelui cauzal, pentru a evita riscurile și complicațiile ulterioare.

Infectii - ilustrativa

Patologie tumorală benignă și malignă a cavității orale

Abordăm cu succes în cabinet tratamentul unei game vaste de tumori benigne și chisturi, osoase și de părți moi.

Examenul histologic este efectuat pentru toate piesele excizate, în colaborare cu laboratoare de prestigiu și cu medici morfopatologi de performanță pentru a confirma diagnosticul precis.

Suntem pregătiți la cel mai înalt grad și pentru tratamentul chirurgical al tumorilor maligne, diferențiat pentru fiecare caz în parte, în funcție de complexitate.

Chirurgul nostru practică în mod cotidian chirurgia BMF oncologică, la nivel de medic primar, în clinică universitară.

Cu toate acestea, accentul este în mod sistematic pe depistarea precoce și tratamentul din timp al acestei patologii, deoarece este întotdeauna mai bine să previi decât să tratezi, iar problemele mici necesită soluții mici. Leziunile extinse necesită soluții chirurgicale ample, iar succesul terapeutic este diferit în funcție de faza evolutivă a bolii.

Dispunem de metode de diagnosticare precoce a leziunilor premaligne, cu mult timp înainte de a ajunge în forma de tumoră malignă.

Controlul oncologic preventiv 2