Cum alegem implantul potrivit, este o întrebare pe care în mod firesc și-o pune orice om care are nevoie de un implant dentar. De fapt întrebarea este pusă sub diverse forme, dar preocuparea este comună tuturor pacienților. De obicei vine însoțită de alte două sau trei întrebări, la fel de frecvente:
– Care este cel mai bun implant dentar?
– Care este cel mai ieftin implant dentar? (întrebare cel puțin la fel de frecventă)
– Care este cel mai bun doctor la care pot ajunge (medic, chirurg, stomatolog, sau alte variante)
Întrebarea fundamentală aici nu este de fapt nici despre preț, nici despre calitate, ci despre implantul cel mai potrivit pentru fiecare pacient, în funcție de așteptările lui și de suma pe care este dispus să o investească pentru a-și restaura zâmbetul.
Este important de știut că, atunci când un pacient cumpără un implant dentar, nu e vorba de o piesă de metal, foarte bine prelucrată, cu o formă savant spiralată, dintr-un material special. Nici pe departe.
Implantul cel mai bun este…
Ceea ce foarte mulți pacienți nu își dau seama imediat, este că ei de fapt cumpără un tratament complex, chirurgical și protetic, prin care organismul este „convins” să accepte o rădăcină dentară artificială, care să suporte o lucrare protetică unicat, confecționată special pentru fiecare pacient și pentru fiecare dinte în parte, care în final să restaureze forma și funcțiile structurilor pierdute prin edentație: fonația, masticația și fizionomia, sau estetica.
De aceea pacienții se miră când le spun că eu nu vând implanturi dentare. Pentru asta există firme specializate. Eu doar încerc să găsesc cele mai adecvate soluții, din punct de vedere medical, pentru restaurarea optimă implanto-protetică, în fiecare caz clinic. Apoi, în funcție de ce este cel mai apropiat de expectanțe și de bugetul alocat, pacientul ajunge să înțeleagă și să aleagă împreună cu medicul, care este cel mai bun implant dentar în situația dată.
Cum alegem implantul potrivit?
Chiar dacă inițial sunt pacienți care sunt hotărâți să găsească cel mai ieftin implant dentar, acesta poate să nu fie și cel mai potrivit pentru ei. Sunt situații frecvente când oasele maxilare s-au atrofiat, după mai mulți ani de când dinții au fost extrași, iar implantul mai ieftin nu poate fi utilizat decât după o procedură de grefare osoasă, care să aducă os suficient pentru implantul pe care dorim să îl utilizăm. În aceste condiții, un implant scurt, ceva mai scump la prima vedere, poate însemna de fapt o reducere semnificativă a costurilor și a timpului până la rezultatul final, prin eliminarea procedurilor de augmentare osoasă cu grefare.
Tot la capitolul implanturilor „ieftine” am văzut (prea) multe cazuri cu implanturi de fabricație îndoielnică, sau de-a dreptul artizanale, care au provocat resorbții osoase rapide, infecții și complicații, care au dus nu doar la pierderea implanturilor, dar și a osului din jurul lor. Evoluția în aceste cazuri este întotdeauna dificilă, iar în unele cazuri, protezarea prin implanturi nu mai este posibilă decât cu foarte mari eforturi.
Cel mai bun doctor
Rămâne întrebarea despre „cel mai bun doctor”. Cred că cel mai bun doctor este cel care reușește să câștige încrederea pacientului, firește, dacă are și calificările necesare pentru a realiza acest tip de tratament.
Există practicieni care își arogă titluri de mari implantologi, după câteva cursuri de câte un week-end, sau care se avântă în partea chirurgicală fără pregătirea sau experiența necesară, fiind convinși că nu poate fi mare lucru și că e doar mecanică simplă. Am avut ocazia să tratez rezultate ale unei asemena gândiri și să extrag implanturi din sinusul maxilar, sau din planșeul bucal, unde acele implanturi nu ar fi trebuit să ajungă.
După părerea mea, „cel mai bun doctor pentru un implant dentar” este un chirurg de chirurgie maxilo-facială, sau cel puțin un chirurg de chirurgie orală, cu o pregătire certificată, cât mai amplă, în implantologia orală, cu experiența cât mai îndelungată și la nivelul cel mai înalt de performanță posibilă. Dificultatea cazurilor rezolvate și rezultatele pe termen lung și foarte lung ale tratamentelor sunt date importante de luat în calcul. Nu poți face o statistică cu „zece cazuri pe doi ani” la așa ceva.
Nu în ultimul rând, medicul care reușește să lumineze toate aspectele neclare pentru pacient și să dea răspunsuri adecvate la toate întrebările legate de tratamentul pe implanturi dentare este cel pe care-l căutați.