Toată lumea fuge de durerile dentare. Nimănui nu îi apare vreodată ideea: „ce bine ar fi… dacă acum m-ar durea un dinte”. Și atunci, de ce majoritatea covârșitoare a oamenilor suferă de afecțiuni dentare și parodontale? Cum de medicii stomatologi au permanent de tratat cazuri complexe, legate de complicații ale cariei dentare și ale parodontopatiei? Și mai ales, ce putem face ca să evităm dureri și urgențe stomatologice? Cum să evităm afecțiunile grave (ca endocardita bacteriană) generate de focare infecțioase dento-parodontale?
Pe scurt: cum facem să avem dinți mai sănătoși, pentru un organism mai sănătos? Unii ar spune că e simplu, alții că e imposibil. Adevărul este, că e relativ simplu, pentru cei care sunt dispuși să aplice în mod consecvent niște obiceiuri bune. Este dificil, pentru cei care nu consideră aceasta o prioritate. Vom expune în continuare câteva dintre cele mai bune practici pentru ameliorarea sănătății oro-dentare.
Periajul dentar
Cu toții suntem convinși, că avem o tehnică de periaj dentar corectă. Realitatea demonstrează frecvent, că sunt multe suprafețe dentare ce necesită o atenție deosebită. Sunt zone cu acces mai dificil care necesită învățarea și aplicarea corectă a unei tehnici eficiente de periaj. Odată însușită o tehnică de periaj dentar eficientă (nimeni nu se naște învățat), ea trebuie aplicată cu consecvență.
Majoritatea recomandărilor sunt de a efectua periajul dentar de două ori pe zi: dimineața și seara. Sau măcar seara. Resturile alimentare prezente mai mult timp pe dinți oferă condiții ideale unei explozii de multiplicare bacteriană pe dinți. E un mediu cald, întunecos, cu umezeală și mâncare: practic un rai al microbilor. Iar microbii sunt responsabili de demineralizarea smalțului dentar – începutul cariei dentare și de inflamația gingiilor – începutul parodontopatiei. Odată apărute, aceste afecțiuni se agravează în timp și duc la pierderea dinților, sau alte boli grave în organism.
Nu se recomandă periajul dentar imediat după sucuri acidulate (care demineralizează smalțul). Evident, nu se recomandă consumarea de alimente imediat după periajul dentar.
Personal, recomand periajul dentar după fiecare masă, dacă este posibil. În special înainte și după intervenții de chirurgie orală, este necesară o igienă orală perfectă. Acolo unde nu suntem siguri de eficiența periajului dentar, există indicatorii sau revelatorii de placă bacteriană. Sunt substanțe colorate ce se fixează pe placa bacteriană și ne arată unde mai trebuie insistat cu periajul dentar. Preferații mei sunt revelatorii de placă bacteriană ce arată în două culori diferite unde este placa bacteriană recentă și cea veche la nivelul suprafețelor dentare. Aceste substanțe ajută la eficientizarea maximă a tehnicii de periaj dentar.
Pentru cei care acordă un pic de timp, efort și atenție acestei practici, răsplata este pe măsură: o sănătate dentară exemplară.
Care e cea mai bună periuță dentară?
O dezbatere de lungă durată există asupra tipului de periuță dentară optim: manuală sau electrică. Dacă timpul este un factor vital, alegerea este periuța electrică. Ea vă poate economisi până la 2 minute pe zi, sau 2-6 ore pe an în medie. De facilitatea periuțelor electrice pot beneficia și cei cu o coordonare motorie mai redusă. Periuța mecanică poate atinge însă aceeași eficiență, dacă este utilizată corect. Indiferent de varianta aleasă, consecvența obiceiului de periaj dentar corect este cea care aduce rezultatele în timp.
Indiferent de tipul periuței dentare, ea trebuie schimbată la 3-4 luni de utilizare (sau capul periuței în cazul celor electrice). După această perioadă ele pot prin uzură să prezinte o colonizare bacteriană nefavorabilă scopului nostru. Starea periuței dentare după 3 luni este un alt indicator foarte bun al eficienței periajului dentar. Dacă periuța este „înflorită” puternic, periajul este prea dur și lezează atât gingiile cât și smalțul dentar. Acolo unde periuța este ca nouă, periajul este insuficient. Ideală este uzura moderată.
Chiar dacă periajul dentar este extrem de necesar, pentru țesuturile gingivale el nu reprezintă o bucurie. Periajul dentar lezează țesuturile moi. De aceea este esențial să se evite periile dure, sau periajul intempestiv.
Important! Nu forța periajului dentar asigură eficiența și nici viteza, ci migala și răbdarea. Forța excesivă este generatoare de leziuni, iar viteza, de superficialitate. Migala și atenția la detalii sunt cele mai bune în asigurarea unui periaj dentar corect. La începutul învățării tehnicii corecte este util să se perieze corect un maxilar, apoi să se efectueze periajul celui de-al doilea maxilar după o pauză de câteva minute. Altfel mâna obosește, creierul se plictisește și la sfârșitul celui de-al doilea maxilar nu mai este aplicată tehnica necesară. Cu timpul, aplicând permanent o tehnică de periaj corectă, apare rutina, crește viteza. Așa se mențin rezultatele bune pe termen lung.
Mătasea dentară
Se recomandă utilizarea zilnică a tehnicii de curățire a dinților cu mătasea dentară. Este necesară utilizarea ei pentru a îndepărta resturile alimentare interdentare acolo unde periuțele nu au acces.
Momentul ideal este seara, înainte de culcare, pentru a nu lăsa peste noapte un mediu favorabil dezvoltării bacteriene în spațiul interdentar și pe suprafețele dinților.
Mătasea dentară implică învățarea unei tehnici corecte de utilizare. În lipsa tehnicii corecte, utilizarea aței dentare poate fi mai nocivă decât lipsa ei și poate produce leziuni gingivale.
Dușul bucal reprezintă o alternativă de bună calitate la mătasea dentară. Dacă este corect utilizat, poate efectua o igienizare de bună calitate, asemănătoare cu efectele aței dentare corect utilizate. În plus elimină aproape complet riscurile legate de utilizarea aței dentare. Poate fi utilizat cu apă de gură, sau apă de gură diluată, pentru a adăuga la efectul mecanic și decontaminarea chimică a suprafețelor igienizate.
Dieta echilibrată
Se pune problema: de ce unii oameni care nu au văzut în viața lor o periuță de dinți au toți dinții sănătoși, fără carii, cu parodonțiul intact. De obicei, au o abrazie dentară concordantă cu vârsta. Au o dantură impecabilă, fără să fi fost vreodată la stomatolog sau să fi avut vreodată o periuță de dinți. Puțini dintre noi putem spera să ne încadrăm în această categorie, dar putem utiliza unul dintre elementele constitutive ale acestei rețete de succes. Nu e vorba despre moștenirea de „gene bune” și nici despre lipsa anomaliilor dento-maxilare. Nici ignorarea problemelor stomatologice nu este generatoare de succes.
Este, așa cum ați ghicit din titlu, dieta echilibrată. Aceasta implică o mai mare proporție de legume, crudități, fructe. Toate acestea favorizează, pe lângă autocurățirea mecanică, un aport adecvat de micronutrienți și minerale necesare. Nu trebuie ignorat nici faptul că plantele nu pot „fugi” din calea dăunătorilor și atunci au dezvoltat „otrăvuri”, pe care noi le numim antibiotice naturale. O parte foarte mare din farmacopee înaintea chimiei organice de sinteză era reprezentată de fitoterapie. Aceste substanțe antibacteriene generate de plante, protejează parțial dinții de atacul bacterian, în cazul consumului de crudități.
În același timp există alimente care trebuie evitate, cum ar fi dulciurile concentrate, cu conținut mare de zahăr. În special dulciurile lipicioase, ce aderă la suprafețele dentare, au un potențial cariogen ridicat. Consumul de preparate din carne, mai ales dacă nu este urmat de o igienă orală corespunzătoare, generează prin descompunerea resturilor alimentare substanțe toxice sau fetide, sau ambele. Alternanța între alimente cu extreme termice (ceai fierbinte – înghețată) este nerecomandată. Ea produce fisuri în smalțul dentar și ulterior carii.
Controale programate, periodice la medicul stomatolog
Dacă sunt aplicate toate principiile și recomandările de mai sus, există mari șanse ca o bună sănătate oro-dentară să fie păstrată în timp. Diferența dintre o sănătate acceptabilă și una foarte bună o face ajutorul specialistului și profilaxia dentară.
Ce beneficii puteți avea de pe urma unui control stomatologic la DentOralMax? Începând de la însușirea unei tehnici de periaj dentar corecte, prin instructaj, la igienizarea periodică profesională. Poate cel mai important beneficiu este descoperirea în stadiu precoce sau incipient a leziunilor. Aceasta aduce inevitabil o reducere a costurilor pentru pacient cu tratamentele stomatologice (probleme mici – soluții mici).
La fel de importantă este și oprirea in evoluție a leziunilor și bolilor descoperite, înainte de a genera complicații.
O problemă descoperită din timp, o leziune tratată cât mai curând, acestea sunt cele care vă vor restaura zâmbetul. Iar sănătatea dentară devine o chestiune de aplicare a unor obiceiuri bune. Nu e nici greu, nici complicat.